|
COMPONENTE STANDARD (incluse în orice proiect):
- Un documentar
de 30 de minute, în limba română, cu profil CULTURAL (istorie, muzee, învățământ,
turism, distracții, stiluri de viață.)
- Un documentar
de 30 de minute, tot în română, cu profil ECONOMIC (situație generală, proiecte
publice, oportunități de afaceri și muncă, dezvoltare.)
- O sinteză de 48
de minute cu comentariu ÎN LIMBA ENGLEZĂ și un canal sonor nemixat (“Bandă
internațională”), ce va fi prezentat sau distribuit la întâlnirile din străinătate.
Accentul acestei sinteze se va axa pe atragerea unor posibili investitori,
pe prezentarea potențialului turistic, și pe asocierea cu autoritățile locale.
Durata de 48 de minute este compatibilă cu “ora-standard” adoptată de o mulțime
de canale TV europene (ținând cont de pauzele publicitare).
- Câte trei cópii pe bandă digitală, “Broadcast Quality”, și câte 50 de cópii DVD, pentru filmele menționate mai sus. Varianta în
engleză a DVD-urilor va fi împărțită pe capitole, pentru a da spectatorilor
posibilitatea de a-și selecta subiectele de interes.
- Zece secvențe
video extrase din filme, pentru site-ul de Internet al Primăriei. Cu o durată
de aproximativ 5 minute fiecare, secvențele vor acoperi subiecte-cheie la
alegerea dumneavoastră: proiecte edilitare, puncte de interes turistic, oportunități.
- O serie de 25 de fotografii tri-dimensionale, pentru prezentări diverse.
Notă: Producțiile vor fi predate pe benzi digitale în sistem PAL, “Calitate de emisie”.
COMPONENTE OPȚIONALE (negociate separat):
- Filme documentare pe subiecte adiționale
– cum ar fi proiecte edilitare de anvergură, reabilitarea unor centre istorice,
promovarea anumitor programe de economie, rezolvarea unor probleme ecologice,
etc. (Pentru ilustrare am inclus în discul de demonstrație și un subiect
ecologic, în genul documentarelor care ar putea fi finanțate prin fonduri
europene). Ideea este că, din moment ce echipa noastră deja va fi angajată
în producție la fața locului, realizarea unor prezentări video / TV adiționale
se poate efectua la o fracțiune din costul normal al unei producții profesionale!
- Traduceri în mai
multe limbi, în afară de engleză – care este deja inclusă în pachet. (Engleza
este suficientă pentru marea majoritate a prezentărilor către străini – dar
dacă doriți și alte traduceri, avem acces la comentatori nativi, profesioniști,
dintr-o mulțime de țări importante).
- Cópii DVD adiționale,
în cantități de minimum 50, livrate în termen de o săptămână (în cazul în
care firmele locale nu pot asigura acest serviciu la preț rezonabil).
- Conversia programelor în standard NTSC, pentru SUA, Canada, și America de Sud.
- Servicii de marketing, publicitate, comunicate de presă. (Consultațiile pe aceste teme sunt gratuite).
|
|